VIDEO | Parlamentul României a adoptat Declarația în care condamnă atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile

Publicat: 11/10/2023, 10:43

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, într-o ședință de plen reunită, pentru adoptarea unei Declaraţii privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile, în contextul în care gruparea terorista Hamas continuă să lanseze rachete spre teritoriul Israelului.

Aleșii s-au renit în plenul comun al Parlamentului de la ora 9:00, pentru a condamna atacurile asupra statului Israel, după ce președintele SUA, Joe Biden, făcea același lucru, marți seară. Ședința a început cu intonarea imnului României, dar și cu un moment de reculegere pentru victimele războiului declanșat în weekend.

În Declarație, România condamnă cu fermitate atacurile organizaţiei teroriste Hamas împotriva Statului Israel, crimele, violenţa dezlănţuite asupra populaţiei civile, înfiltrările teroriste şi luarea de ostatici şi exprimă solidaritatea deplină cu Statul Israel, subliniind dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist.

De asemenea, Parlamentul solicită instituţiilor internaţionale să ia toate măsurile necesare pentru returnarea în siguranţă a ostaticilor răpiţi de pe teritoriul Statului Israel.

Cuvântul de deschidere a aparținut deputatului minorității evreiești din România, Silviu Vexler, care a citi textul Declarației adoptate de senatori și deputați.

Redăm mai jos textul integral al Declarației:

Deputații și senatorii din Parlamentul României au fost șocați să observe atacurile teroriste barbare îndreptate împotriva Statului Israel si violenta dezlănțuită de organizația terorista Hamas asupra populației civile.

Deși ar trebui să fie doar o amintire a tragediilor care au însoțit cele mai întunecate momente ale istoriei umanității, imaginile din ultimele zile, numărul semnificativ de victime nevinovate – uciși, torturați, răniți și ostatici, au arătat din nou întregii lumi ca siguranța necesită o vigilență permanentă.

Lupta împotriva terorismului și a tuturor ideologiilor bazate pe ură reprezintă datoria întregii societăți dar și un element fundamental al responsabilității noastre, atît din prezent, cât pentru viitor.

Reprezentându-i pe toți cetățenii României, noi, membrii Parlamentului României, ne exprimam solidaritatea deplină cu Statul Israel si cu cetățenii săi.

Urmărim cu atenție si îngrijorare situația ostaticilor răpiți de pe teritoriul Statului Israel.

În acest context, subliniem ca este necesar să acționăm in permanenta pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care sa asigure protecția libertății, democrației și a vieților omenești.

Având in vedere atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel, necesitatea consolidării politicilor de eliminare a oricăror forme de terorism, precum imperativul exprimării unui puternic angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor mijloacelor de promovare a ideologiilor bazate pe ura, Parlamentul României:

  • condamna cu fermitate atacurile organizației teroriste Hamas împotriva Statului Israel, crimele si violenta dezlănțuite asupra populației civile, infiltrările teroriste și luarea de ostatici;
  • exprima solidaritatea deplina cu Statul Israel;
  • subliniază dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist;
  • subliniază dreptul suveran al Statului Israel pentru luarea tuturor masurilor necesare in vederea protejării populației civile;
  • exprima regretul profund pentru victimele acestor atacuri, transmite condoleanțe familiilor îndoliate și urări de însănătoșire persoanelor rănite;
  • reafirma hotărârea membrilor săi pentru susținerea, în continuare, în plan legislativ instituțional, a acțiunilor de combatere a oricăror forme si manifestări de terorism;
  • solicita instituțiilor internaționale să ia toate măsurile necesare pentru returnarea în siguranță a ostaticilor răpiti de pe teritoriul Statului Israel pentru condamnarea oricăror atacuri teroriste.

Ședința a fost prezidată de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, care a declarat că ura şi violenţa nu au ce căuta între noi iar forţele care recurg la acest arsenal trebuie izolate şi condamnate”.

Parlamentul mai arată că „lupta împotriva terorismului şi a tuturor ideologiilor bazate pe ură reprezintă o datorie a întregii societăţi dar şi un element fundamental al responsabilităţii noastre, atât din prezent, cât și pentru viitor”.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Avocatul teroriștilor din România, dezvăluiri șocante despre arabii declarați indezirabili de SRI. Cât de periculoși erau membrii Hamas

VIDEO | Zelenski mulțumește românilor pentru cele 15 pachete de ajutor/ La noi sunt mii de copii pe care nu putem să îi găsim/ Suntem în ultima fază

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...